Go to Hell!


Iubirea adolescentina e cea mai mare drama pe care o poate trai cineva. Si cei care nu ati iubit niciodata, credeti-ma sunteti mai fericiti, mai putine batai de cap. Incep sa il vad dintr-o perspectiva noua. Nu mai e persoana aia sensibila. Nu mai e persoana aia de incredere careia i-as spune totul. Nu mai e persoana aia intelegatoare. Nu mai e prietenul meu de alta data. E un lingusitor care isi foloseste neuronii din cap si sensibilitatea numai cand da el de greu. Atunci cand are nevoie de cineva. E nesimtit si nu stie sa se poarte cu persoanele carora le pasa. El se face ca nu observa atunci cand te raneste ascunzandu-se dupa glume proaste, ca un parazit. Ma simt atat de... folosita. Si eu nu reactionez bine cand ma simt folosita (chiar am fost). Nu sunt un catel, sa fiu acolo mereu asteptand atentie, una cat de mica. Vreau razbunare. Da, stiu ce se spune despre razbunare. Asta e, sunt mandra sa ma numesc proasta! Nu sunt dispusa sa investesc timp si energie facand planuri diabolice si irealizabile ca sa ii fac rau. Si nu am nici rabdarea necesara pentru a astepta in tacere momentul oportun. Daca va veni vreodata momentul in care sa il pot calca in picioare (asa cum merita) o voi face. Daca nu, o sa ma resemnez. Cum am facut mereu. Nu mai sunt suparata... sunt furioasa de-a dreptul. Daca as putea sa ii fac rau, chiar as face-o. Singurul motiv pentru care sunt suparata e ca nu am gasit pe nimeni caruia sa ii pese si de mine. Deja imi imaginez cum i-ar sta lui cu o furculita in ochi.