Vara s-a Terminat


A trecut vara. Si in mod surprinzator nu plang dupa ea. Bineinteles, o sa imi fie dor de frecat menta la greu si pijamale toata ziua. Dar adevaratul motiv pentru care nu voiam sa se termine in anii trecuti era pentru ca imi era frica de ce ma asteapta la facultate. Inca imi amintesc cat de oribil ma simteam anul trecut. "Cum voi supravietui eu un an singura?!". Am avut si o postare "Mi-e frica de facultate"... Si acum imi e putin frica. Nu cunosc pe nimeni. Surprinzator, am primit exact ce mi-am dorit. O sa reusesc sa imi fac macar un prieten, ce profesori crizati ma mai asteapta si acolo, o sa continui sa fiu ciudata retrasa care nu vorbeste cu nimeni? Si sunt doar cateva din intrebarile care ma sperie. De anul asta sunt boobaca! Adorabil,nu?... De ce ar trebui sa fie ceva deranjant? Bobocii sunt draguti. Revenind la vara asta... Am intalnit niste persoane minunate, am primit si daruit imbratisari si mi-am trait drama vietii. Si e suficient pentru mine. Nici nu imi doream mai mult. Desi drama aia nu s-a terminat frumos. Nu s-a terminat deloc frumos, dar presupun ca putea fi si mai rau... chiar daca nu imi vine nici un scenariu mai urat in minte acum. A fost finalul meu clasic. Sentimentele mele n-au contat. Si daca mie nu imi mai pasa, atunci se sterge cu buretele totul. Si urasc asta. "Nu vreau sa doara, nu vreau sa para c-am pierdut"... Niste versuri de la Vita de Vie preluate de aici care se potrivesc... Da. Am pierdut. Intr-un mod dureros. Vara s-a terminat. Daca imi va parea rau sau nu, depinde de cum va fi liceul. Oricum imi era dor de ploaie, de vreme racoroasa si hanorace. Poate reusesc ca ma schimb... Mereu am urat toamna. Mi se parea mohorata si trista. Acum imi place. Chiar o asteptam.

Go to Hell!


Iubirea adolescentina e cea mai mare drama pe care o poate trai cineva. Si cei care nu ati iubit niciodata, credeti-ma sunteti mai fericiti, mai putine batai de cap. Incep sa il vad dintr-o perspectiva noua. Nu mai e persoana aia sensibila. Nu mai e persoana aia de incredere careia i-as spune totul. Nu mai e persoana aia intelegatoare. Nu mai e prietenul meu de alta data. E un lingusitor care isi foloseste neuronii din cap si sensibilitatea numai cand da el de greu. Atunci cand are nevoie de cineva. E nesimtit si nu stie sa se poarte cu persoanele carora le pasa. El se face ca nu observa atunci cand te raneste ascunzandu-se dupa glume proaste, ca un parazit. Ma simt atat de... folosita. Si eu nu reactionez bine cand ma simt folosita (chiar am fost). Nu sunt un catel, sa fiu acolo mereu asteptand atentie, una cat de mica. Vreau razbunare. Da, stiu ce se spune despre razbunare. Asta e, sunt mandra sa ma numesc proasta! Nu sunt dispusa sa investesc timp si energie facand planuri diabolice si irealizabile ca sa ii fac rau. Si nu am nici rabdarea necesara pentru a astepta in tacere momentul oportun. Daca va veni vreodata momentul in care sa il pot calca in picioare (asa cum merita) o voi face. Daca nu, o sa ma resemnez. Cum am facut mereu. Nu mai sunt suparata... sunt furioasa de-a dreptul. Daca as putea sa ii fac rau, chiar as face-o. Singurul motiv pentru care sunt suparata e ca nu am gasit pe nimeni caruia sa ii pese si de mine. Deja imi imaginez cum i-ar sta lui cu o furculita in ochi.

Instructiuni de Folosire pentru Oameni


Ma gandeam ca unii oameni sunt asa suciti, complicati, si parca mereu ii gasesti intr-un moment nepotrivit. Astfel de persoane ar trebui sa vina la pachet cu instructiuni de folosire, ca sa stii cum sa te porti cu ei, altfel nu prea ai sanse sa ii intelegi. Si ma gandeam ca uneori poate si eu am momente din astea in care nimeni nu ma intelege. Asa ca mi-am facut curaj si mi-am facut instructiunile de folosire... 
  • Cand nu imi pasa: Atunci imi pasa cel mai mult. Masca indiferentei e cea pe care o iau atunci cand simt ca nu ma placi si te-ai folosi de sentimentele mele.
  • Cand nu iti vorbesc: Asta inseamna ca te cred o persoana rea, si ma sperii. Ma sperie oamenii prea galagiosi, nesimtiti, perfizi, neintelegatori, care nu se gandesc niciodata la cei din jur.
  • Cand am statusuri dubioase pe mess: De obicei tot atunci cand spun ca "E doar un status / E doar o melodie" poti fi sigur ca nu e doar un status sau doar o melodie. Totul e cu dedicatie.
  • Cand par suparata: Ei bine, chiar sunt suparata! Nu sunt genul sa isi ascunda emotiile. Dar stii, ma poti intreba daca sunt sau nu. Chiar daca nu iti voi psune, voi aprecia gestul.
  • Cand vrei sa ma iei in brate: Fa-o! Nu refuz niciodata o imbratisare... Decat atunci cand sunt suparata.
  • Cand ma vezi topaind de colo-colo, ca un titirez: Dovada ca gandesc intens! Nu, serios. Nu ma intrerupe, asa gandesc mai bine. Chiar daca mama uraste topaitul meu cu orele prin casa.
  • Cand te evit: Ori te plac foarte foarte mult si imi e rusine sa dau ochii cu tine, ori te urasc foarte foarte mult si ma simt oribil in preajma ta.
  • Cand spun ca nu conteaza / n-am nimic: Ori nu vreau sa vorbesc despre asta, ori tu esti motivul, ori nu am incredere in tine.
  • Cand m-ai enervat: Nu prea ai cum sa o scoti la capat cu mine... Lasa-ma sa erup ca un vulcan, sa ma linistesc, si vorbim dupa. Desi e posibil sa fiu greu de linistit. O sa imi doresc sa iti infig o furculita in gat de fiecare data cand te vad daca tu esti cel care m-a adus intr-o asemenea stare.
Cand nu te salut: nu inseamna ca nu te suport sau ca sunt o salbatica nepoliticoasa. Uneori chiar nu vad, nu aud, nu simt oamenii. Sunt asa prinsa in gandurile mele incat chiar nu imi dau seama ca am trecut pe langa cineva cunoscut. Deci stai calm, nu ma cred prea importanta sa te salut... chiar nu te vad. Data viitoare urla mai tare la mine sa ma trezesti la realitate! Tu cand ai nevoie de insructiuni de folosire?

Dialog cu Ana


Esti ciudata! Tu toata esti ciudata! Si atunci am tresarit putin. Nu am putut scoate decat un "Hey!" ce se poate interpreta ca un "Ce vrei sa spui?". Am crezut ca nu-mi mai pasa dar se pare ca nu este asa. Si acum ma aflam in situatia asta cand nu stiam ce sa raspund. Eu stiu ca oamenilor nu le plac ciudatii. Apoi a venit raspunsul: E un compliment. Voiam sa spun ca esti tu! Totul a pornit de la faptul ca i-am spus ca eu nu port martisor. Si astazi mi-a mai facut complimentul asta de trei ori. Desi nu stiu ce sa cred. Atata timp s-a spus asta despre mine ca fiind un lucru rau. Si acum vine ea si imi spune ca este un compliment. Cum ar trebui sa ma simt? Oricum, doar pentru ca sunt in alt loc, cu alti oameni, eu sunt aceeasi persoana... din pacate. Sunt la fel de timida, si inca mai sunt descrisa ca emo si ciudata. Tot Ana este aceeasi care m-a intrebat daca sunt un fel de emo. Iar acum imi spune ca sunt ciudata... ca un compliment. Dar nu ma simt incantata sau oricum altcumva cand aud asta. Ma simt doar de parca nu o pot crede. Nu pot crede ca poate fi compliment. Sau ca am gasit o persoana care considera asta un compliment. Sunt ciudata. Pentru ca sunt... eu. Ce mai explicatie. Oricum a fost cel putin surprinzator. Mereu spune lucruri de genul. Lucruri pe care le-am mai auzit inainte, dar parca acum nu mai suna atat de rau.